Home Administratie Fără autorizație la instalarea panourilor fotovoltaice

Fără autorizație la instalarea panourilor fotovoltaice

by Prahova Economică

Pentru persoanele care își doresc să aibă parte de încălzirea și prepararea apei calde prin intermediul panourilor fotovoltaice sau panourilor solare trebuie să cunoască faptul că de curând autorizația de construire a acestor panouri nu mai este necesară. De altfel de această nouă modificare a legii 50/1991, a articolului 11, la care se adugă modificarea mai sus amintită este benefică pentru montarea acestor panouri pe clădiri sau în anexele gospodărești, atât pe sol, cât și pe clădiri.

Ba mai mult decât atât această modificare s-a votat pe data de 27 noiembrie, anul curent, de către Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, legea fiind actualizată în 2019 și Republicată, având în vedere autorizarea executării lucrărilor de construcții. Cei care au lucrat la acest amenament și au susținut acest demers sunt președintele Comisiei pentru Industrii și Servicii, Iulian Iancu, dar și consilierul parlamentar la Comisia pentru Industrii și Servicii, Cumpata Lucian.

Prin urmare noua literă introdusă, litera t), la articolul 11 alineatul (1) are cuprinsul următor:

„t) Montarea pe clădiri, anexe gospodărești și pe sol a sistemelor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice și/sau panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde de către prosumatori, cu înștiințarea prealabilă a autorităților administrației publice locale și cu respectarea legislației în vigoare. Sistemele fotovoltaice și/sau panourile solare vor fi susținute de o structură formată din elemente constructive capabile să asigure stabilitatea întregului ansamblu și să preia încărcările rezultate din greutatea proprie a structurii și a panourilor, precum și cele rezultate din acțiunea vântului și a depunerilor de zăpadă”.

În urma acestui amendament se elimină alineatul (9) de la articolul 7 în care se spune: „Autorizația de construire se emite numai după realizarea drumurilor la strat de uzură”. Așadar pentru acei oameni care își doresc să-și monteze panouri solare sau fotovoltaice nu mai este necesară autorizația de construire, certificatul de urbanism sau vreun fel de aviz, ci doar, în schimb trebuie anunțată administrația locală, primăria și nu în ultimul rând respectată legislația în vigoare.

Vezi si lista firmelor acreditate pentru programul casa verde aici.

related posts

Leave a Comment