Home Afaceri Interviu: Despre Coaching, parenting și responsabilitatea de a fi mamă cu Elena Alexandru Neculai

Interviu: Despre Coaching, parenting și responsabilitatea de a fi mamă cu Elena Alexandru Neculai

by Prahova Economică

Pe Elena am cunoscut-o la un eveniment de business în urmă cu câțiva ani. Pasionată de tot cea ce ține de psihologie, coaching și impactul dinamicilor din familie asupra copilului isi urmeaza visele cu perseverta.

Reporter: Cine este Elena Alexandru Neculai? Cu ce se ocupă în prezent și ce îi place cel mai mult să facă?

Elena: Copil, Fiica, Sora, Verișoara, Prietenă, Elev, Student, Angajat, Iubita, Mama, Soție, Femeie, Client de Coaching, Coach, Terapeut, acestea fiind într-o ordine cronologică, rolurile mele, roluri avute sau în desfășurare. Un moment important a fost cel în care am devenit mamă, simțind acest rol că fiind foarte important pentru viitorul om adult, în sensul de educație și conștientizare despre ce vreau să dau mai departe copilului meu. Deoarece dăm mai departe credințele, valorile și comportamentele noastre.

În prezent, mă împart cel mai mult în a fi mama și coach. Încerc să-i ofer copilului meu sprijinul de care are nevoie în dezvoltarea lui.

Îmi place foarte mult să practic coaching-ul în toate variantele lui. Este interesant cum fiecare întâlnire reprezintă o oportunitate de a rezolva anumite dinamici.

Reporter: Am văzut pe facebook că îți doreșți mai multe persoane pe care să le ajuți pe partea de dezvoltare personală folosind tehnicile de coaching și terapie. Ne poți detalia puțîn despre asta?

Elena: Coaching-ul presupune o conectare la un nivel profund între coach și client. Cum spunea Alexandru Antonie- fondatorul Evolution Coaching System, „Fiecare dintre noi e un coach”. Așadar, coaching-ul este un proces foarte sensibil pentru ambii participanți și are că rol susținerea clientului pentru a obține claritate într-o situație pe care o trăiește sau și-o dorește. De obicei în spatele unei dorințe se află o nevoie sufletească. Cum spunea un coach cu care am lucrat: „Nu destinația este importantă în atingerea unui obiectiv, ci drumul.”Pentru că, parcurgând acel drum, te transformi. Și când vrei să ajungi undeva și nu ai putere, se poate să existe o trauma. Este interesant cum traumele ne influențează viață. Chiar dacă noi le respingem, ele tot apar, prin evenimente, situații care persistă. Sunt că un învățător care spune și insistă: Uite, ai ceva de învățat de aici, uită-te mai bine.

Terapia are loc și în timpul procesului de coaching, prin atenția și prezența coach-ului dar și după sesiunea de coaching, și se desfășoară conform metodologiei Alexandru Antonie.

Un coach bun este cel care susține clientul să-și găsească propriile răspunsuri. Este și un proces prin care îl imputernicesti pe celălalt, coach-ul fiind cel care facilitează.

Puțin mai neplăcut, este atunci când te conduce în niște zone dureroase, și mă refer la cele traumatice, însă pentru a depăși trauma este nevoie să te duci în ea, el fiind prezent pentru a susține clientul în depășirea traumei. Sunt traume pe plus și traume pe minus. Traumele pe plus sunt acele traume pe care le înregistrăm când comparăm, în raport cu un aspect al realității noastre, o trăire înalta că stare ( o experiență plăcută, pozitivă) cu o altă trăire de intensitate sau de nivel mai jos perceptual. De exemplu, am fost foarte veseli în raport cu partenerul/a nostru/noastră într-un anumit moment al relației noastre, și vom compară toate celelalte momente de relaționare cu acel moment cel mai înalt și suntem continuu nemulțumiți de relația noastră.

Traume pe minus, sunt cele în care ți-a lipsit ceva, atât de tare încât a lăsat un gol interior.

Și anumite decizii de importantă majoră în viață pot fi luate în funcție de aceste traume (prea plin sau prea gol). Și tot aceste traume pot dicta efectul deciziei.

Reporter: Ce ne puteți spune despre proiectul dvs de suflet? Cum arată el descris într-un mod ideal?

Elena: Trăim vremuri în care viață este dictată în mare proporție de minte, de judecată. Iar mintea se bazează doar pe ceea ce cunoaște ea, însă Universul, viață, societatea este mult mai mult decât ceea ce cunoaște sau a asimilat propria minte. Cum spunea și Călin Georgescu, mintea a fost făcută că să slujească însă ea a vrut să devină stăpână. Și inima fiind bună, a permis și …a închis inima.Ce-mi doresc este că tot mai mulți oameni, categoria mea de suflet sunt părinții, să-și trăiască viață cu mintea coborâtă în inima, aliniată cu inima, să-și dea voie să fie ceea ce sunt cu adevărat. Este un proces care merită susținut, întrucât în interior se așterne ușor-ușor liniștea. Totuși, țîn să precizez că pentru a păstra liniștea interioară odată găsită, este însuși un proces de lupta interioară și de transformare personală.

Un proiect de suflet ar fi acela de a schimbă percepția părinților/oamenilor asupra bolilor. Eu însămi, am fost în această barcă cu propriul copil, fiind îngrozită de ideea de a se îmbolnăvi. Frică de temperatura și toate riscurile atât de inoculate în societatea de azi. Însă am observat, ușor-ușor, fiind susținută, că după ce se refac după boală, copii evoluează, cresc și fizic dar și psihic. Îmi amintesc că la petrecerea de un an a copilului mi-am dorit să aibă parte de multă iubire și am invitat bunicii. Și dacă până atunci bajbaia să meargă, din acel moment și-a dat drumul la mers.

Reporter: Pentru că tot am vorbit mi sus despre educația copiilor, o să am o altă întrebare legată de acest subiect. Ce părere aveți despre parenting, despre siteurile care dau sfaturi pentru părinți? Cum ar trebuii să arate un părinte modern în ziua de azi?

Elena: În primul rând un copil are un rol mult mai profund în viață părinților, a neamului în care a venit, decât se crede/percepe în mod usual. Practic , educarea copilului presupune și o re-educare a părinților.

Sigur că informația sau sfat-ul primit la momentul potrivit poate avea efectul lui benefic.

Mi se pare important să conștientizeze fiecare părinte, ce fel de parenting aplică: permisiv sau autoritar. Ambele extreme au costul lor asupra viitorului adult. 

Reporter: Cum ar trebui să arate un părinte modern în ziua de azi?

Elena: În primul rând să fie conștient că nu sunt cunoscute vremurile pentru care creștem copii, având în vedere societatea. După cum observăm, această evoluează, se schimbă. Viitorul, ceea ce va fi, nu este cunoscut.

Și să nu uităm: copii învață din exemplu, adică din ceea ce face, spune sau gândește părintele. Să nu va speriați când/dacă copilul va verbaliza în relație cu altcineva , cele mai ascunse gânduri, judecați sau moduri de abordare.

În al doilea rând, să aprofundeze efectul fiecărei afirmații/informații transmisă/ prezentată cu scopul de a-l educa. O întrebare ar fi : Ce îl învăț defapt?

Și să aibă în vedere propria formare alături de copil, luând în considerare stadiile naturale/normale prin care trece copilul și de ceea ce îți arată, prin comportamentul/atitudinea lui. Poate, ați observat că, au propria lor evoluție, limite interioare, iar integrarea acestora de către părinți, pot crea un adult stabil emoțional, cu simt al valorii de sine, pregătit pentru viață, descifrând sensul ei.

Reporter: De ce credeți că este mai multă nevoie în comunitatea Prahoveană în ziua de azi?

Elena: După părerea mea, este nevoie în piață de oameni preocupați de partea educațională, de formare, pentru a face, ușor-ușor o diferența în societate și la felul în care suntem învățați să ne raportăm la ea.

Reporter: Ce anume îți place să faci în timpul liber? (Chiar dacă timpul liber reprezintă o problema tot mai mare pentru noi toți).

Elena: Cel mai mult îmi place să văd locuri noi, oameni, mentalități. Simt că acestea mă îmbogățesc, mă relaxează. Îmi place natură, să mă conectez la ea, îmi mai place să merg pe jos și să fac sport. Citeam de mult într-un ziar că: Mersul pe jos a devenit un sport! 🙂

Reporter: La final un mesaj pentru cititorii noștri?

Elena: Citeam undeva, că: iubirea fuge în absența înțelepciunii. Înțelepciune – cu sensul de a înțelege. Așadar, căutați înțelepciunea.

related posts

Leave a Comment