Home Editorial Interviu: Despre încredere, pasiune și dăruire în meseria de avocat cu Ciprian Lișiță

Interviu: Despre încredere, pasiune și dăruire în meseria de avocat cu Ciprian Lișiță

by Prahova Economică

Reporter: Spune-ne câteva lucruri despre tine și despre începutul tău profesional.

Avocat Ciprian Lișiță: Numele meu este Lișiță Ciprian, am 37 de ani și sunt avocat în cadrul Baroului Prahova de aproximativ 14 ani. În anul 2005, după absolvirea facultății și susținerea examenului de intrare în profesie, mi-am început perioada de stagiatură în cadrul unui birou de avocatură din Ploieșți, acolo unde am rămas o bună perioada de timp și am acumulat experientă necesară practicării acestei profesii.

În anul 2011, considerând că este cazul să îmi urmez propriul drum, mi-am deschis cabinetul meu de avocat în Ploieșți, acolo unde activez și în prezent.

Reporter:: Cum ai aflat că profesia de avocat este cea care ți se potrivește ?

Avocat Ciprian Lișiță: Cred că lucrul acesta l-am simțit atunci când am intrat pentru prima dată într-o sala de judecată și am asistat la pledoariile pe care le susțineau alți avocați. Atunci mi-am imaginat cum ar fi să fiu și eu în locul lor.

Și, de ce să nu recunosc, am simțit că această profesie mi se potrivește și atunci când am susținut în instanța prima mea cauza, pe care am și câștigat-o.

Reporter: Ce te-a atras la profesia de avocat ?

Avocat Ciprian Lișiță: Faptul că pot ajuta oamenii să își găsească dreptatea este lucrul principal care m-a atras către această profesie, dar și satisfacția pe care ți-o da un caz câștigat, la care știi că ai muncit și ai găsit strategia potrivită pentru a câștiga.

Trebuie să recunosc însă că primul moment în care m-am gândit să devin avocat a fost atunci când, în timpul liceului, familia mea s-a confruntat cu o problema juridică, ce nu s-a soluționat favorabil, deși dreptatea era de partea noastră. Atunci mi-am zis că o să fac tot ce depinde de mine pentru a nu se mai repetă o astfel de situație.

Reporter: Cine te-a îndrumat către această profesie ?

Avocat Ciprian Lișiță: Așa cum spuneam și anterior, ideea de a alege avocatura se conturase în mintea mea încă din liceu și atunci când a venit momentul să mă decid asupra facultății pe care să o urmez, m-am consultat cu părinții mei, care m-au încurajat și m-au susținut din primul moment în această alegere. Iar timpul a demonstrat că nu a fost o alegere greșită.

Reporter: Pe ce ramură de-a dreptului te-ai specializat ?

Avocat Ciprian Lișiță: Având în vedere că, în prima perioada a carierei am lucrat într-un birou de avocatură specializat pe drept penal, și eu m-am axat pe acesta ramură. Dar după ce am ales să pornesc pe propriul meu drum, am început să mă îndrept și către dreptul civil.

Reporter: Este dificilă practicarea acestei profesii ?

Avocat Ciprian Lișiță: Personal nu o consider o profesie chiar atât de dificilă precum o percep alte persoane. Atunci când faci un lucru cu dăruire, pasiune și încredere, nimic nu ar trebui să ți se pară dificil.

Cu toate acestea, avocatura este o profesie în care ai nevoie să studiezi destul de mult și să fii mereu la curent cu multitudinea de legi și de modificări, care apar permanent, ceea ce nu este întotdeauna ușor. Trebuie să fii perseverent în ceea ce faci, să alegi întotdeauna cele mai bune cai pentru a obține rezultatele cele mai bune .

Reporter: Ce emoții ți-a stârnit primul caz rezolvat ?

Avocat Ciprian Lișiță: Sentimentele avute în primul meu dosar au fost unele amestecate: de neliniște dar și de mulțumire. Neliniște fiindcă mă aflam pentru prima dată în față unui judecător și trebuia să îmi susțin pledoaria și mulțumire fiindcă primul meu caz a fost și primul câștigat. Atunci am realizat câtă speranța își pune clientul în avocatul său, lucru ce te face să îți doreșți să îl ajuți și mai mult, iar mulțumirea vine atunci când tu ști că ai contribuit la rezolvarea cazului și el își găsește liniștea.

Reporter: Din punct de vedere juridic, al numărul cazurilor anuale, ce loc ocupă în clasament județul Prahova față de celelalte județe ?

Avocat Ciprian Lișiță: Trebuie să spun că instanțele din Prahova sunt destul de încărcate cu dosare, această fiind chiar o problema, dacă ne raportăm la numărul redus de judecători, ceea ce determină o supraîncărcare a ședințelor de judecată, ajungându-se că un judecător să fie nevoit să judece și câte 70-80 de dosare într-o ședința.

Dacă ar fi să întocmesc un clasament, aș spune că Prahova se află în primele 5 județe din țară.

Reporter: Ai avut parte de cazuri grele de nerezolvat ?

Avocat Ciprian Lișiță: Că în orice profesie, apar și situații dificile. Dar aici vine partea frumoasă a profesiei, când provocările ți se par mai grele și tu trebuie să găsești o cale de a rezolva acea situație .

În toate cazurile pe care le-am avut, oricât de dificile au fost, întotdeauna am căutat să rezolv și cele mai grele situații întâlnite, pentru că asta presupune profesia de avocat .

Reporter: Ce îndemn le dai tinerilor care sunt atrași și vor să urmeze avocatură ?

Avocat Ciprian Lișiță: Să își urmeze visul cu încredere, pasiune și dăruire. Și, nu în ultimul rând, să citească….să citească….și să citească.

related posts

Leave a Comment