Home Administratie UPG Ploiești a dat startul primei sesiuni de înscrieri pentru anul universitar 2019 – 2020

UPG Ploiești a dat startul primei sesiuni de înscrieri pentru anul universitar 2019 – 2020

by Prahova Economică

Anul universitar 2019 – 2020 din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești a dat startul admiterilor, având peste 2.300 de locuri disponibile, la fără taxă și cu taxă. Ca de fiecare dată, UPG Ploiești organizează concursul anual de admitere la studiile universitare de licență și master în două sesiuni: prima este sesiunea de admitere de vară (în luna iulie), iar sesiunea a doua de admitere este cea de toamnă, în luna septembrie (pentru locurile care au rămas neocupate din prima sesiune). Pentru anul universitar 2019 – 2020 sunt disponibile pentru studiile universitare de licență 895 de locuri la fără taxă și 1.425 de locuri cu taxă.

Înscrierea în rândul candidaților ce vor să participe la concursul de admitere se face la sediul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Oferta educațională poată fi consultată pe site-ul oficial UPG, în secțiunea Admitere. Pentru admiterea în cadrul Universității UPG Ploiești se ia în considerare media obținută la examenul de bacalaureat, care constituie factorul principal pentru admitere. „Media minimă de admitere este 5 (cinci). Un candidat poate fi admis și înmatriculat ca student la cel mult două programe de studii concomitent, indiferent de ciclul de studii şi de instituțiile de învățământ care le oferă. Un candidat declarat admis poate beneficia de finanțare de la bugetul de stat pentru un singur program de licență, pentru un singur program de masterat și pentru un singur program de doctorat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare” – sunt informații extrase din Metodologia de organizare și desfăşurare a concursului de admitere la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.

Candidații care sunt olimpici și care reușesc să își dovedească performanțele prin diplome vor ocupa locuri la buget la un anumit program de studii, indiferent de media pe care o au. Media de admitere va fi înlocuită cu mențiunea olimpic, factor care se va preciza și în metodologie. De asemenea actele necesare înscrierii pot fi găsite pe site-ul Universității UPG Ploiești, iar taxa de înscriere este de 150 de lei pentru fiecare program de studii sau specializări la care se înscrie fiecare candidat.

Informații utile (actele necesare înscrierii, metodologia de organizare a concursului de admitere, programul de desfășurare a concursului de admitere) pentru secțiunea licență pot fi regăsite aici, iar pentru secțiunea masteraici.

related posts

Leave a Comment